Am citit de curând, despre povestea lui Michelle Obama, în cartea-i autobiografică Becoming. M-a pus pe gânduri perspectiva acesteia despre schimbarea și transformarea în viață, plecând de la proiecțiile părinților asupra copiilor, prin simpla întrebare pe care o auzim atât de des:

Ce vrei să te faci când vei fi mare?

”(…) Acum cred că asta e una dintre cele mai inutile întrebări pe care adulții le pot adresa copiilor. Ce vrei să te faci când o să crești mare? De parcă creșterea ar fi un proces finit. De parcă, la un moment dat, devii ceva, și acela este sfârșitul.” (fragment din cartea sa).

Poate și tu ți-ai pus întrebarea cum mi-aș dori să devină copilul meu? Iar de aici să se nască tot felul de întrebări:

• ce meserie își va alege?
• ce fel de om va deveni?
• ce calități și ce defecte va avea?
• care va fi parcursul vieții sale?

Și eu mi-am pus aceeași întrebare, iar într-o zi, chiar mi-am făcut o listă, care arăta cam așa:

Aș vrea ca, atunci când va fi adult, copilul meu să fie corect și cinstit, atât cu el cât și cu ceilalți.

Mi-ar plăcea să nu bârfească. Să nu aibă resentimente. Să aibă grijă de el. Să îi pese de ceilalți. Să fie implicat în proiecte frumoase. Să facă ce îi place. Să aibă o igienă a vieții: să mănânce sănătos, să facă sport. Să aibă grijă în egală măsură de corpul și de mintea sa. Să își facă timp pentru el, pentru prieteni. Să se răsfețe. Să călătorească. Să vâneze experiențe noi. Să aibă curaj. Să aibă vise mărețe. Să aibă încredere în el și în oameni. Să știe să ceară ajutor când nu mai poate. Să își cunoască limitele. Să își recunoască emoțiile și să le exprime. Să se respecte pe el și pe ceilalți. Să iubească. Să aibă pasiuni. Să-și arate vulnerabilitățile astfel încât să fie uman și autentic. Să fie mulțumit de propria persoană.

Lista ar fi putut continua la nesfârșit…

Apoi, subit, mi-am pus întrebarea, pe care te invit să ți-o adresezi și ție:

Oare toate aceste dorințe nu sunt despre mine?

Atunci am avut o revelație: toate aceste proiecții planează și apasă atât de greu asupra copilului meu! Mi-am dat seama pe loc că aceste așteptări sunt, de fapt, ale mele, plasând, pe umerii copilului meu, propriul meu bagaj.

Nevoia noastră de a atinge perfecțiunea în rolul de părinte, soț/soție, frate/soră, profesionist sau orice alt rol am putea avea, în viața de zi cu zi, este din ce în ce mai acută, punând o presiune imensă asupra noastră.

Dar perfecțiunea sănătoasă este cea care te motivează să fii azi mai bun decât ai fost ieri. Nu este despre fuga neobosită de a fi, de a avea, de a dovedi.

Să fim neobosiți atunci când ne raportăm la evoluție și la ceea ce vrem să devenim. Pentru că aici este vorba despre schimbare!

Ți s-a întâmplat vreodată să ți se reproșeze ceva și tu să încheiați discuția cu un simplu ”Așa sunt eu, nu mă pot schimba…”?

Îmi aduc și azi aminte de o ceartă avută, în urmă cu 20 de ani, când am dat acest raspuns, crezând cu tărie că un om este așa cum este și că va trebui să rămână fidel felului său de-a fi, cu tot cu defectele sale, pe care nu le poate schimba, pentru ca asta ar însemna trădarea identității sale. 🙂

Însă, în timp, viața mi-a dat atâtea șuturi și bobârnace, încât a trebuit să învăț că fără schimbare nu pot merge mai departe. Și a trebuit să primesc multe ca să-mi învăț lecția:). Astfel, viața m-a învățat că schimbarea face parte din noi și că singura constantă, în viață, este schimbarea.

Dacă mă uit în urmă, la persoana care eram acum 15 ani sau chiar 5 ani, trebuie să recunosc că ”nu mă mai recunosc”… și sunt recunoscătoare pentru asta!

Tu ești mulțumit de varianta ta de azi, față de cea care erai în urmă cu câțiva ani? Este un exercițiu foarte sănătos să îți iei timp, din când în când, să faci o evaluare a cât de mult te-ai schimbat.

Ajută mult să lucrezi mereu cu tine. Să accepți schimbarea în viața ta. Aceasta este calea spre evoluție. Nu este ușor. Dar ceea ce ești astăzi, așa perfect sau imperfect cum crezi că ești, reprezintă suma experiențelor mai bune sau mai puțin bune din viață. Conține suma lecțiilor învățate după ce s-a încheiat câte o etapă. Este multitudinea oamenilor pe care i-ai întâlnit în calea ta, căci din fiecare și de la fiecare poți lua și învăța câte ceva.

Procesul cunoașterii și transformării nu se oprește la un moment dat. Nu cred că se va opri niciodată. Totul evoluează. Totul e în schimbare.

Cât pentru cei care vor să schimbe lumea sau pentru cei care vor să-i schimbe pe cei de lângă ei, din păcate, le voi da o veste proastă: acest lucru nu este posibil, decât dacă…vor începe întâi cu ei:)!

articol original publicat pe suntbine.com