Fanteziile din copilarie sunt acele povesti minunate, care nu sunt adevarate si care sunt departe de a se indeplini vreodata. Acestea pot include cuvinte imaginare, creaturi fantastice sau oameni si animale obisnuite care pot face insa lucruri extraodinare. O fantezie este o situatie placuta sau un eveniment la care te gandesti si care vrei sa se intample. Este ceva care este foarte improbabil sa se intample.

Copiii nu fac diferenta intre fantezie si realitate. Inca de mici, incep sa-si creeze povesti cu zane sau diferite fantasme. Pana la un punct toate bune…

Devenit adult, s-ar putea inca sa traiesti intr-o fantezie copilareasca.

Daca si tie ti se intampla uneori:

• sa speri ca va veni cineva sa te salveze dintr-o situatie neplacuta,
• sa crezi ca nu ai nici o putere sa schimbi situatia in care te afli si sa speri ca ceilalti se vor schimba,
• sa cauti validare din afara,
• sa evadezi intr-o visare ca sa scapi din ceea ce traiesti in prezent

…sa stii ca nu esti singurul si e normal sa simti asa. Multi dintre noi inca traim intr-o forma de ”childhood fantasy”. Speram ca va aparea cineva si ne va salva din ceea ce traim acum.

In copilarie, ne simteam neputinciosi… si chiar eram neputinciosi. Nu gaseam alta cale de a face fata situatiilor super dificile prin care treceam: un tata alcoolic, o mama absenta, boala cuiva din familie, situatia financiara precara, criticile si abuzurile verbale, emotionale sau chiar fizice, la care eram supusi. Era cumplit de greu pentru un copil de cativa anisori sa inteleaga si sa digere acele evenimente traumatice.

Iar modul lui de a face fata era aceasta fuga. Evada intr-o fantezie, in care el era salvat.

E adevarat ca acum nu mai suntem copii, am crescut si putem face fata altfel situatiilor dificile din viata noastra. Insa, chiar daca suntem adulti, de cele mai multe ori ne simtim si ne comportam ca niste copii.

Tocmai de aceea avem nevoie de vindecare. Pentru acele rani din trecut inca supurande. Pentru acele dureri din copilarie care nu au fost alinate. Pentru suferinta noastra in tacere, neimpartasita si ascunsa de ceilalti.

De ce avem nevoie acum? Sa vedem ca nu suntem singuri. Ca si altii au trecut prin asta. Sa procesam toate acele amintiri ingropate adanc care inca ne bantuie. Sa înțelegem ca nu suntem noi vinovati pentru ce ni s-a intamplat. Sa acceptam ca trecutul nu-l putem schimba, insa putem lucra cu prezentul pentru a influenta viitorul.

Iar asta presupune sa lucram cu noi insine pentru a invata:

• ce inseamna sa fii vazut, auzit, inteles
• sa punem limite sanatoase si sa fim asertivi
• sa ne exprimam emotiile si nevoile
• sa ne acceptam cu lumini si umbre
• sa putem sa primim si sa oferim iubire
• ce inseamna relatiile sanatoase.

Nimeni nu va veni sa ne salveze, sa ne vindece sau sa ne faca bine. Daca nu suntem multumiti de ceea ce traim si vrem o viata altfel, este necesar sa ne asumam responsabilitatea pentru noi insine. Putem sa invatam diferite moduri de a gandi si a ne comporta. Asumarea responsabilitatii personale este calea spre libertate.

Sunt foarte mandra de oamenii pe care ii intalnesc in cabinetul de psihoterapie. Sau de cei pe care ii cunosc prin intermediul programelor de dezvoltare personala sau a webinariilor pe care le organizam (detalii aici).

Sunt cei care aleg sa se angajeze intr-un program de 21 de zile (MCSV) sau care isi aloca minim jumatate de ora pe zi, in care sa lucreze cu gandurile, amintirile, emotiile si comportamentele lor. Sunt oameni foarte curajosi si determinati. Sunt cei care renunta la fantezia din copilarie. Isi trăiesc viata din plin.

Pentru ca nu sunt multi cei care isi asuma responsabilitatea pentru viata lor. Nu e ușor sa fi disciplinat. Nu multi sunt dispusi sa accepte sentimente dificile. Nu e usor sa te confrunti cu demonii tai. Nu sunt multi cei care ajung sa se expuna cu vulnerabilitatile sau cu traumele din copilarie. Ei au curajul sa-si ”dea mastile jos” si sa spuna: ”Asta sunt eu!”… Nu, nu sunt multi dintre acestia.

Dar aceia putini care sunt si pe care eu i-am intalnit pana acum, pur si simplu imi umplu inima de bucurie. Ma uit la ei si vad ce oameni minunati sunt si ce frumos incep sa ”se arate”.

Lucru cu acesti oameni fantastici m-a inspirat sa scriu acest articol si ma simt privilegiata si recunoascatoare ca am avut sansa sa-i cunosc si sa-i insotesc pe o bucatica din drumul lor.

articol original publicat pe suntbine.com